1. Răbdare și determinare

O carte începe să existe din momentul în care te-ai apucat de scris, urmând ca odată realizată, aceasta să fie publicată. Pentru acest lucru, debutanții se adresează cu speranță editurilor, căutând să afle răspunsuri la foarte multe întrebări.

În acest articol ne-am decis să oferim debutanților câteva repere, în contextul în care în România domeniul publicării de carte înregistrează în ultima vreme reale tendințe comerciale, cu toate că țara noastră este cunoscută statistic drept una în care se citește extrem de puțin, cauzele fiind diverse și greu de remediat în viitorul apropiat.

Pentru început vom defini termenii, considerând că un autor nu devine instantaneu scriitor (dramaturg, poet sau prozator) – lucru care trebuie cunoscut și acceptat de către orice debutant. Chiar dacă un debutant a fost publicat de o editură, acesta nu devine creator de opere literare. Se face această confuzie în spațiul public și este bine să lămurim contextul de la început, păstrând astfel un necesar echilibru în scara de valori.

2. Aprecierea valorii în scriere

Există în societate un real potențial artistic. Așa cum în artele frumoase întâlnim regiunea valorilor estetice titrate, descoperim și segmentul amatorilor. În muzică observăm segmentul cult – reprezentat de absolvenții conservatorului (unde se formează interpreți instrumentali și vocali, dirijori, muzicologi și compozitori)  precum și diferiți pasionați ai muzicii. La fel și în lumea autorilor de carte există scriitori și autori – fenomen pe care debutantul trebuie să-l înțeleagă pe deplin.

Contează enorm în cariera unui scriitor și pregătirea lui universitară. Să oferim câteva exemple din literatura franceză contemporană. Scriitoarea Annie Ernaux este profesor de limba franceză, cu studii  la universitățile Rouen și Bordeaux și cu o diplomă în literatură modernă. Scriitorul Jean Echenoz are studii universitare de sociologie la Aix-en-Provence, mai multe cursuri absolvite la École Pratique des Hautes Etudes, precum și un post de profesor la Universitatea Sorbona. Scriitorul Alain Mabanckou este romancier, jurnalist, poet și academician –  cetățean francez născut în Republica Congo, în prezent profesor de literatură la University of California Los Angeles – UCLA.

În redacția editurii urmărim în primul rând pregătirea universitară a debutanților care expediază un manuscris, în timp ce în cazul tinerilor elevi și studenți debutanți contează liceul sau facultatea la care aceștia studiază și deopotrivă activitatea lor în plan social, pe diferite direcții de implicare.

3. Educația și cultura personală

Debutanții trebuie să provină din categoria oamenilor cu o cultură personală bine edificată – și aici ne referim la cunoștințe în domeniul filosofiei, logicii, teoriei argumentelor, istoriei universale și naționale, literaturii naționale, gramaticii, artei naționale și universale. Nu mai amintim faptul că debutantul trebuie să cunoască în întregime reprezentanții curentelor literare principale și operele lor programatice.

Este evident că omul care citește din pasiune devine o altă persoană, alcătuindu-și reperele existențiale alături de cărți. Un debutant care a citit mai puțin decât majoritatea oamenilor culți, aflându-se astfel sub medie – nu poate emite pretenții pentru un loc în lumea scriitorilor autentici, ale căror lucrări au și valoare și utilitate.

Nu ai cum să vinzi carte, dacă ești plasat în afara valorii autorilor ce alcătuiesc topul cinci sute ce se  comercializează într-o librărie importantă. Cum intri și cum crești în acest top? Numai prin valoare, sinceritate și capacitate de scriere la un nivel ridicat.

Întâlnim autori care nu au o bibliotecă și autori care caută spectacularul, alcătuind posibile titluri bestseller, fără să înțeleagă că lucrările lor sunt de minimă valoare și mai ales inutile cititorului care caută cultură. Formula este simplă și cuprinde trei pași:

– Numai atunci când ai epuizat prin lectură temele valoroase, poți să te gândești să redactezi și tu una, acoperind golul existent, însă numai după ce ai verificat dacă deții acel nivel de cultură necesar așezării cuvintelor în pagină.

– Condiția obligatorie este aceea de a fi parcurs în scop documentar, istoric, portretistic sau literar biografiile personalităților scriiturii naționale și universale.

– Și ultima cerință este aceea de a afla dacă te numeri printre oamenii care dețin cunoștințe specifice scrisului, formate prin preocupări bazale ce dezvoltă gândirea creativă și sunt specifice realelor valori.

4. Înțelegerea contextului regional, european și global

Este cunoscut faptul că România locuiește într-un peisaj universitar periferic. Amintim statele care dețin universități în topul 100 mondial (QS World University Rankings 2022), respectiv USA – cu 25 de universități în top 100 mondial, UK cu 16, Australia cu 7, Japonia cu 5, Franța cu 4,  Germania cu 3, Elveția, Olanda, Danemarca, Suedia cu câte două și Belgia cu o universitate în top 100 –  în timp ce România nu mai are nici o universitate în top 1000.

La editura ”Hermann” dintr-un număr de 10 lucrări trimise de autori, sunt respinse ca fără valoare 7 sau 8, fiind reținute la publicare doar 2 sau maximum 3. Care este raționamentul în legătură cu paragraful de mai sus? Simplu. Dacă editura noastră ar funcționa într-unul din acele state în care există universități în top 100, 200, 300, 400 sau chiar 500 mondial – în mod evident presiunea lucrărilor de valoare ar duce la alte ierarhii. În statele unde există educație și cultură și mai ales universități de valoare, editurile reușesc să exercite cu adevărat un rol de mediator cultural, cititorii realizând în plus un element de liant activ.

Există titluri la edituri importante din țară, care tratează subiecte pentru care dacă s-ar fi organizat un concurs, cu siguranță s-ar fi putut selecta scriitori în măsură să depășească în valoare textul deja publicat. În alt palier de observație, o parte din lucrările respinse de editura noastră au fost ulterior publicate de alte edituri – fapt care surprinde, singurul argument fiind cel comercial. Recenzia realizată în redacția editurii noastre nu le evidenția ca lucrări de valoare și totuși acestea au fost publicate în țară.

Sfătuim astfel debutanții să se ocupe de realizarea cărții lor cu maximă meticulozitate, bucurându-se că pot publica la o editură care realizează selecții riguroase. La clasica întrebare ce face referire la subiectul vânzării, răspunsul este simplu: în România se citește puțină carte, pe de o parte, iar pe de alta, nu au proliferat manifestările cu caracter permanent, la care debutanții să întâlnească scriitori consacrați, prilej de evaluare și interferare intelectuală.

5. Înțelegerea compromisurilor editoriale etic acceptate

Apare și acel moment în care editura trebuie totuși să publice un debutant, subiectul cărții sale având impact social, scrierea fiind corectă, asumată, muncită. Această acceptare se realizează luându-se în calcul o serie de criterii conexe, obiectivul fiind acela că totuși, nu pot fi respinse toate lucrările primite. Acesta este peisajul în care trăim, iar modul în care debutanții se prezintă la editură este parte din evoluția noastră actuală, ca societate.

Să luăm ca exemplu un debutant, licean, care trăiește într-o localitate cu 15 000 de cetățeni. Scrie corect, motivat și cu un anume mesaj. Editura decide să-l publice, fiind practic singurul elev de liceu care în 30 de ani  publică o carte în respectiva localitate. Are și susținerea cadrelor didactice, din păcate fără ca munca lor să fie o parte din educația și cultura respectivului debutant. Dacă acest elev s-ar prezenta la un concurs de carte desfășurat într-un municipiu cu 150 000 de cetățeni, probabil că prezența unor licee mai bune        și-ar spune cuvântul și protagonistul nu ar prinde un loc de podium, eligibil publicării.

Acest debutant trebuie să pătrundă pe deplin înțelesul gestului editurii – care realizează un act cultural, admițând un tiraj minim, ce va satisface anturajul debutantului. Din păcate acesta se așteaptă să fie cumpărat masiv – nefiind conștient de faptul că i-a fost întinsă o mână, urmând ca în viitor evoluția lui să arate fie o limitare la acest gest, fie o dezvoltare demonstrată prin lucrări noi – mult mai bine potrivite valoric.

Un alt tip de compromis este cel legat de tema expusă – existând debutanți care prezintă editurii teme unice, povești adevărate, redactate corect, consistent și cu anumite particularități scriitoricești. În acest caz, lipsind o competiție, editura nu poate să pună piedică acelei lucrări ce redă o particularitate a realității societății noastre. Este evident că dacă s-ar prezenta mai mulți autori cu lucrări încadrate în acel specific, biroul editorial ar putea să decidă comparativ, alegând un singur titlu, desigur cel mai bun ca valoare.

Și în cazul de mai sus debutantul trebuie să înțeleagă că planul său totuși s-a realizat, lucrarea există, poate fi oferită cunoscuților –  mai mult însă neputându-se obține, cititorii căutând totuși alt tip de literatură, cea de maximă valoare. Debutanții trebuie să știe că nu devin scriitori în realul înțeles al definiției, numai publicând un titlu la o editură acreditată de către Biblioteca Națională a României.

6. Sunt ”autorii” cu adevărat scriitori?

Un scriitor este o persoană aparte – fie că este dramaturg, eseist, poet, prozator sau romancier. Lumea scriitorilor este complexă și unică deopotrivă. Un scriitor este o persoană pricepută în arta scrisului, un om de litere. Scriitoarea canadiană Michèle Mailhot obișnuia să spună: ”L’écrivain travaille toujours mais son travail ne le rend pas toujours écrivain.” În traducere – ”Scriitorul lucrează întotdeauna, dar munca lui nu îl face întotdeauna un scriitor.” Astfel devine evident faptul că unele forme de scriere – să le spunem așa –  nu se încadrează în scrierea literară și astfel le putem considera ca fiind plasate sub opera reală a unui scriitor.

Să ne gândim că mulți dintre autorii deja publicați nu au parcurs operele importante ale marilor scriitori –  și îi amintim aici pe Jean de La Fontaine, Louis-Ferdinand Céline, Miguel De Cervantès, François Villon, Christine de Pisan, Louise Labé, Émilie du Châtelet, George Sand, Marguerite Audoux, William Shakespeare, Honoré de Balzac, Edgar Allan Poe, Aleksandr Soljenițîn, Victor Hugo.

Atunci când autori lipsiți de cultură se încăpățânează să folosească orice mijloace comerciale prin care să răspândească lucrarea publicată – asistăm la eșuarea categorică a respectivei persoane din calitatea de scriitor. Ce satisfacție poți să ai punând agresiv la dispoziția publicului (adesea analfabet funcțional sau de slabă cultură) carte ta alcătuită în evidente limite – dacă ne raportăm la marea literatură?

7. Condiția și responsabilitatea scriitorului român contemporan

Întâlnim prea mulți autori și prea puțini scriitori – și dacă am putea avea reperele diferențierii clare ar fi bine, însă din păcate, mulți autori încă există în peisaj ca ”scriitori” – amestecul valorii cu nonvaloarea fiind nepermis.

Responsabilitatea scriitorului există, poate fi identificată și mai ales corect administrată. Nu se poate spune chiar totul într-o carte. Limbajul însărcinează scriitorul, acesta urmând să creeze o literatură care să contribuie cu adevărat la evoluția societății, oferindu-i acesteia modele potrivite. Între cenzură și libertatea de exprimare intervine astfel responsabilitatea scriitorului. Libertatea opiniilor și a convingerilor se exercită de asemenea prin responsabilitate. Scriitorii cunosc faptul că autorii deraiază frecvent, desfășurându-și inițiativele comerciale departe de ideea de literatură.

Dezvoltarea societății noastre nu se poate realiza corespunzător într-o lume în care se proliferează autorii în detrimentul scriitorilor. Nu intenționăm să introducem restricții în scris, însă ne pronunțăm vehement în favoarea scriitorilor, căutând să transmitem clar autorilor faptul că drumul către literatură ține și de evoluția reală a propriei persoane.

Trăind un privilegiu al libertății fără maluri, autorii au dezvoltat o lume paralelă scriitorilor autentici, în care își caută adesea cu disperare liftul către câștigurile mult așteptate. Scriitorii se încadrează în principiul răspunderii față de lipsa valorii, în timp ce autorii nu cunosc aceste definiții etice. Astfel, noi nu considerăm învechită tema responsabilității și în acest articol sugerăm debutanților să caute să se evalueze în raport cu progresul umanității în domeniul scrierii.

Sub ochii editurilor, care păstrează un echilibru pasiv neintervenind, scriitorii observă o transformare distrofică a ideii de responsabilitate față de literatura autentică, pe fondul unei efervescențe crescute a modei scrisului, riscul fiind acela ca societatea noastră să producă falsul în domeniul redactării de carte – ceea ce ar putea parafa eșuarea pe termen lung.

Dintr-un unghi retras, editorul vede prăbușită condiția scriitorului, în ciuda faptului că este clar percepută prezența responsabilității în dreptul acestuia. În acest contrast, fenomenul devine posibil mai ales datorită faptului că autorii sunt constat incapabili a-și justifica existența lor socială – urmărind numai atât cât pregătirea culturală le permite. Convinși că responsabilitatea scriitorilor există, atunci cum am putea cenzura lipsa de responsabilitate a autorilor – într-o țară în care scara de valori a fost atacată permanent, locurile specifice pregătirii intelectuale fiind oferite cu larghețe unor diletanți?

Editura ”Hermann” se ferește de o alunecare în regiunea conceptului comercial al hipermarketurilor – cu toate că autorii își doresc să vândă cu orice preț. În context observăm că rigoarea lipsește, iar dezbaterea publică – de asemenea. Scriitorul încearcă să cucerească un mental colectiv, în timp ce autorul este preocupat numai de jocul cererii și cel al ofertei, publicarea devenind un imperativ. Scriitorul are bun simț, autorul dimpotrivă – are un singur țel – să vândă, să fie cumpărat. Cartea iese din ecuația evaluării, literatura nemaifiind un scop. Lumea din jurul cărții tinde să devină excesiv comercială – domeniu preferat de autori și bine înțeles de unii editori. Scriitorii sunt interesați de operă, de contribuția lor, în timp ce autorii văd doar cartea – ca mijloc de impresionare și acaparare – evident într-o perspectivă negustorească.

Scriitorii își armonizează cu discreție ideile, căutând zone de profunzime în detalii, inițiind sferele unor reprezentări literare absolute, în timp ce autorii scriu orice, despre orice – negândindu-se la pragurile de toleranță ale cititorului, la moderație – scopul find acela de a vâna senzaționalul cu orice preț.

Scriitorii cercetează, experimentează prin literatură, asigurând progresul social. Autorii în schimb deraiază către libertatea nepermisă a imaginației – renunțând la orice formă de răspundere. Editorul caută să distingă între scriitor și autor, în timpul în care librarul deformează întreg peisajul. Astfel, în această conviețuire mercantilă, scriitorul autentic, piesă unică, ajunge într-un traseu al căii de dispariție – scopul editorilor fiind în primul rând acela de a orienta cartea către distribuție – în lateral publicul numeros plătind costul anihilării literaturii de calitate. Într-o țară eșuată de la educație, chiar și un scriitor de valoare nu poate spera la un trai liniștit din scriitură.

8. Selectarea manuscriselor în editură

Departe de a fi numită cenzură – ea reprezintă un procedeu util societății. În editură, echipele de lectură selectează manuscrisele urmând criterii culturale și intelectuale veritabile. Eliminarea unui manuscris devine un act concret și corect argumentat – neexistând valoare, în mod evident.

Debutanții trebuie să accepte că editura nu le este partener și nici asociat. Editura există precum o comisie de examinare care acreditează o lucrare în spiritul nobilei profesii a editorului de carte. Editura nu prestează contra cost și nu contribuie la cartea care trebuie scrisă integral de autor. Editura percepe în această postură un onorariu de publicare – pe care debutantul trebuie să-l înțeleagă ca o misiune intelectuală în care i se evaluează activitatea de scriere.

Editura ”Hermann” este cunoscută și pentru faptul că nu realizează corectura manuscriselor primite. Este inacceptabil să ne imaginăm cum un scriitor trimite la redacția unei edituri un manuscris cu erori de gramatică, logică, semantică sau ortografie. Acela nu este un scriitor. Întreaga responsabilitate a scrisului îi revine așadar scriitorului. Nu există scriitor care să nu scrie corect. A trimite la redacție o lucrare cu erori de corectură coincide cu respingerea imediată a manuscrisului.

Scrierea de literatură implică inspirație, însă și o imensă muncă. Dacă manuscrisul nu este corectat de autor, înseamnă că autorul a stat puțin pe text, sau este incapabil – superficialitatea sau incompetența  descalificându-l în ochii cititorilor. Astfel, dacă există erori în textele publicate de editură, fie și minime, acestea aparțin autorilor care nu au putut nici în ultimul ceas să trimită la redacție un manuscris corect redactat.

În actualele condiții de publicare din România, această condiție stabilită statutar de editura ”Hermann” permite realizarea unei diferențe între scriitor și autor. Am avut bucuria să primim la redacție lucrări impecabile, scriitorii exprimându-și pe loc opinia că manuscrisul trimis este direct bun de tipar și nu necesită corectură, ci numai eventual tehnoredactarea specifică. Nu întâmplător lucrările acestora au trecut rapid etapele de recenzie.

În cazul unui scriitor consacrat, editura poate corecta eventualele diacritice omise, o minimă spațiere sau o inversare a literelor într-un cuvânt. Însă trebuie să o spunem cu fermitate – există autori care pur și simplu nu sunt capabili să ofere editurilor un manuscris corectat – aceștia în fapt bazându-se integral pe corectura realizată de editură – fără de care ei înșiși nu ar putea niciodată să își definitiveze lucrarea. Astfel, orice editură etic structurată refuză acest tertip prin care autorii plătesc corectură – numai așa găsindu-și liniștea, în contextul în care ei sunt evident incapabili să asigure un manuscris perfect. Unii dintre acești autori, cu un tupeu nelimitat chiar solicită editurii implicarea în fraze, alcătuirea corectă a gramaticii din text și alte pretenții care nu duc decât la respingerea pe loc a manuscrisului, fără alte comentarii.

Când este expediat un articol la un cotidian, acesta nu este redactat impecabil? În același palier de evaluare, atunci când un scriitor trimite un manuscris la o editură, acesta este integral corectat și gata de tipar. Așa se face diferența între un scriitor și un autor – înainte de orice alte evaluări de conținut, corectitudinea scrierii este spontană în cazul unui scriitor. În concluzie, expedierea unui manuscris corectat integral, în format word A5, reprezintă o calitate și este semnul că scriitorul se află pe un drum sigur, cu perspectiva unei reale evoluții.

9. Ce este literatura?

O carte poate să fie o operă și atunci autorul este un scriitor, sau nu este o operă și atunci, din păcate scriitorul nu există, autorul rămânând un simplu detaliu într-o ierarhie editorială. Editurile riscă cu fiecare carte propusă. Nu există editură în România care să nu fi traversat momente în care a crezut că publică un scriitor – dovedindu-se în timp că a publicat doar un autor – cu o ”operă” dovedită doar o construcție mimetică.

Dacă vom renunța să-l punem pe cititor în fața unei opere care să-i antreneze la maximum capacitățile de pătrundere în subiectul prezentat și vom prefera să proliferăm o ”literatură” alcătuită conform scopului mercantil – atunci vom parafa eșuarea, poate definitiv. Scriitorii aparțin literaturii, în timp ce autorii vor eșua. Ce poziție adoptă atunci editurile? Este capabilă ”cenzura” contemporană a cititorilor să stabilească diferența dintre un scriitor și un autor? Sunt întrebări pertinente.

10. Autoevaluarea

Literatura provine din natura ființei noastre umane. Spiritul omului se desfășoară fără limite de la scrierile obișnuite către marile realizări literare. În comportamentul multora dintre cei care expediază un manuscris la redacțiile editurilor se manifestă o disponibilitate către creația scrisă – fapt ce atestă că oamenii sunt ființe creative,  disponibile fie către a produce artă, fie a admira arta celorlalți.

Există oameni care cântă cu diferite prilejuri, ca amatori. A devenit însă evident faptul că domeniul artistic al muzicii aparține oamenilor talentați, care în plus au absolvit o școală superioară în acest sens. A te limita la câteva piese pentru apropiații tăi, este un gest de echilibru. A te limita la cartea ta –  ca bucurie pentru familia și cunoscuții tăi – reprezintă de asemenea un gest chibzuit.

În muzică protagoniștii își relevă ușor nivelul. În scriere însă, pentru că unii autori au citit foarte puțin, sau nu au o reală cultură, aceștia se pot înșela atunci când își evaluează valoarea. Cantitatea imensă de carte fără valoare existentă pe piață reprezintă un fals prieten. Nu există în comerț atât de multă muzică de slabă calitate, câtă carte inutilă s-a publicat în ultimii ani!

Înainte de a te decide că ai redactat o carte trebuie să fi citit marea literatură – cu multă aplecare și dăruire. Sunt mulți autori publicați care niciodată nu vor ajunge scriitori și nu vor vinde carte, ceea ce nu reprezintă neapărat un handicap. Este foarte trist pentru un editor când primește un autor lipsit de cultură – care vede cartea ca o desfășurare comercială într-un peisaj contemporan ce acceptă astfel de reprezentări ce nu constituie nicidecum un act de cultură.

Sfatul editurii noastre pentru debutanți este acela de a se autoaprecia obiectiv, oferind manuscrisul către aprecierile specialiștilor – ce pot realiza recenzii rapide. Prea multe manuscrise de slabă calitate ajung la edituri în ultima vreme, fenomen ce arată o lipsă a capacității de autoevaluare din partea autorilor.

Editorii pot identifica momentul în care au de a face cu un viitor scriitor, așa cum de la primul dialog un editor apreciază în câteva minute care este nivelul cultural al interlocutorului ce intenționează să expedieze un manuscris pentru recenzie.

Și foarte important, debutanții nu trebuie să abandoneze minima decență față de formidabila lume a literaturii românești, și lăsăm aici o adresă unde pot fi identificați toți autorii români, lista meritând o abordare efectivă, debutantul citind și înțelegând literatura românească.

Ai intra în bazin cu sportivul David Popovici? Nu, pentru că acolo, în apa olimpică au dreptul să pătrundă numai cei talentați și cei care au muncit imens pentru visul lor. Scriitorii literaturii noastre sunt elitele unor vremuri trecute ce au căpătat astăzi dreptul de a fi personalități valabile și în contemporaneitate chiar dacă au dispărut, aceștia trăind în mintea și sufletele noastre, ghidându-ne astfel deciziile, precum scriitorii vremurilor noastre pot să ne ofere un mediu intelectual remarcabil.

Cel puțin a te raporta la realitatea literaturii românești reprezintă unicul și principalul gest pentru un debutant. Acumulând suficientă cultură debutantul devine conștient de valoarea lui – momentul fiind unul de maximă importanță. În redacția editurii intuim din primele pagini parcurse cu prilejul recenziilor dacă avem în studiu un manuscris fără valoare, sau unul care poate fi publicat.

În concluzie, stimați debutanți, încercați din răsputeri să nu rămâneți autori, eliminați convingerile comerciale și căutați să deveniți scriitori – proces care se poate realiza numai dacă în voi există cu adevărat chemare.

EDITURA ”Hermann”
Sibiu Hermannstadt.
25 iunie 2022