Marketingul de carte

Este foarte important ca principiile marketingului să fie foarte bine asimilate conceptual de către toți ”autorii” cu intenții negustorești. Marketingul de carte rămâne din nefericire o activitate intens comercială, care urmărește cunoașterea de moment și perspectivă a nevoilor pieței, scopul fiind satisfacerea concretă a respectivului domeniu de cerere.

”Autorii” alunecă într-o greșeală de interpretare a realității, originile scăpării fiind chiar încălcarea regulilor unei minime demonstrații, consecințele reprezentând o interpretare eronată a concluziilor –  considerându-se  adevărat ceea ce este fals și invers.

Se începe cu scrierea într-un context nepotrivit, așteptându-se pentru  lucrarea de debut o perspectivă glorioasă. În realitate, fără o pregătire anterioară în arta scrierii, ”autorul” produce o lucrare foarte repede identificată de critică într-o regiune a  lipsei de valoare literară. În plus, cu privire la demersul său publicistic, acesta se plasează eronat chiar față de nevoile cititorilor dintr-un moment al prezentului clar determinat.

Visele ”autorului” comercial rămân numai reprezentări ireale – starea durând chiar mai mulți ani, până ce respectivul ”creator” se convinge că nu are consistență –  demersul publicitar așteptat dovedindu-se inutil.

Din nefericire, ”autorii” comerciali își construiesc în etapa producerii textului o seamă de așteptări grandioase – se văd plini de succes, cu vânzări nelimitate, cu bugete mult îmbunătățite – conjunctură posibilă numai datorită lipsei de cultură și chiar educație, universul de pregătire în plan literar fiind la aceștia foarte restrâns.

Convenția publicării

În relația cu editura, ”autorul” dezvoltă în primele etape, un moment activ al solicitărilor, așteptând  desfășurarea unor ample campanii de publicitate în favoarea cărții pentru care aceștia ”a plătit”. Din păcate, interesul de a afla nivelul la care a ajuns în scriere nu există.

Așteptările cititorilor nu sunt luate în calcul de ”autorul” cu intenții comerciale. Nici o evaluare în dimensiune și nuanță – cu referire la o anume expresivitate dorite de cel care urmărește linia debutanților în librăriile online – nu este anticipată.

În ecuație, valoarea nu este urmărită de ”autor”. Constatăm că acesta nu a mai publicat anterior, nu scrie în reviste literare, nu postează articole în jurnale online și nu își manifestă critic judecățile în raport cu lumea în care există. Apare o întrebare firească: au fost evaluate așteptărilor cititorilor, și se așează cartea acestuia pe un culoar necesar literaturii noastre?

Selecția realizată în redacțiile editurilor

Odată primit un manuscris în redacția unei edituri serioase, primul gest al editorului este să afle informații despre cel care a realizat respectiva lucrare. Această documentare urmărește să lămurească foarte precis poziția ”autorului” în lumea literaturii românești.

Se descoperă un ”autor” absolut necunoscut, context în care apare instinctiv un ”punct tipografic” în mintea editorului, o oprire, o evadare – o pauză necesară pentru a se identifica totuși un reper minim, de la care să se înceapă colaborarea.

În contrast, ”autorul” comercial se consideră un personaj deplin, gata să-și vadă în sfârșit visul cu ochii. Cum să-i transmiți acestui om că nivelul său de scriere este cu mult sub cel al unui student de valoare? Și apoi, cum să-i transmiți că în literatură, gândirea scriitorului, cultura și pregătirea în plan intelectual în multiple domenii ale cunoașterii, toate acestea pe rând și la un loc, sunt foarte importante. Cum să-i spui că se observă limpede că nu a citit suficient, că scrierea lui este limitată, lipsită de substanță, de sens și mai ales de utilitate.

Foarte repede se instalează o puternică opoziție între editor și ”autor” cu privire la lucrarea primită în redacție. Editorul constată repede și nuanțele dialogului desfășurat prin email – ”autorii” conversând limitat, banal, uneori ”senzațional” – însă mereu inutil, dacă facem o minimă comparație cu lumea literară și profunda densitate de valoare a literaturii românești din toate timpurile.

Putem afirma că astăzi jumătate din ceea ce s-a publicat nu se ridică la un standard minim admis? Nu este bine să facem evaluări, însă se succed ani la rând în care editurile foarte rar întâlnesc scriitori, comunicând greoi din păcate numai cu ”autori”.

Au fost situații în care un manuscris respins categoric, a fost descoperit peste timp publicat de o altă editură. Ce a surprins mai mult a fost intervenția masivă pe text, realizată probabil în procesul de corectură. Editura ”Hermann” a rezolvat această chestiune în interesul scării de valori, publicând lucrările așa cum sunt trimise la redacție, moment în care invităm cititorii să treacă în revistă un articol publicat anterior în acest site: https://hermann.nordword.com/aembt/

În mod evident Biblioteca Națională a României poate și trebuie să se implice în alcătuirea unui binevenit mediu de colaborare, solicitând editurilor un raport de evaluare a lucrărilor respinse, motivația acestui demers fiind oferită de faptul că astăzi comercialul poate deforma pe termen lung scrierea de carte – ca expresie a valorii unei societăți la un moment dat.

A devenit o modă să publici o carte. Telenovelele oferă modelul acesta telespectatorilor din zona comercială a televiziunii. Mondenul contemporan de serie largă cuprinde și astfel de expresii. Și iată cum cartea, simbol al miracolului umanității, devine monedă de evaluare în mediile subculturale, toate acestea și prin acceptul anumitor editori dispuși către o renunțare la selecție în schimbul unui profit cert.

Dacă în mediul științific sunt expediate anual mii de articole redactate IMPECABIL, scrieri ce nu mai au nevoie de corectură înainte de a se publica, de ce în edituri se mai practică corectura, cunoscându-se totuși faptul că o mare parte dintre ”autori” pur și simplu nu sunt capabili să prezinte editorului un manuscris în format gata de tipar?

În lumea contemporană românească, pretenția ”autorilor” ca editura să le ”aranjeze” textul integral, este una greșit înțeleasă. Cum mai putem să facem comparația între lucrările primite, dacă acestea vor fi corectate în redacțiile editurilor? În mod evident, în România s-a perceput greșit această misiune a editurilor.

În repetate rânduri am cerut unor ”autori” să revină cu texte așezate. Am lăsat timp. Le-am segmentat munca pe capitole. Am limitat efortul și totuși, degeaba! Foarte mulți ”autori” sunt pur și simplu incapabili să ofere unei edituri un BT (bun de tipar) asumat. Nu pot să ofere unei redacții un text corect, și totuși au cărți pe raf – corectate de terțe persoane, cu pregătire literară, intervenția asigurând (cum am observat comparativ) nu numai chestiunile de gramatică, cât și cele de stil, din păcate.

Omul scriitor, în cazul de mai sus, nu există! Apare un fals și observăm frecvent în ultimii ani personajul plin de fală, care se mândrește cu ceea ce singur nu ar fi putut să realizeze – respectiv un text corect asumat gramatical – precum și  în planul profunzimii de gândire, cel al utilității și al valorii în repere comparative autentice.

Cu referire strict la starea educației și culturii din țara noastră în acest moment al tranziției, putem să exprimăm o poziție clară față de acest fenomen, context în care noi credem că Biblioteca Națională a României ar putea impune o cerință fundamentală editorilor, pentru o perioadă de minim 10 ani, în care corectura să fie interzisă în toate editurile din țară.

Mai mult de atât, un test direct ar putea fi introdus, pentru că noi am sesizat în multe cazuri o discrepanță între modul în care ” autorii” redactau mesajele prin email în dialogul cu editura și textul primit, care avea totuși calitate, contrastul fiind evident. În plus, într-un fel foarte comun se discuta la telefon cu ”autorul” și cu totul altfel arăta textul trimis, semn că un specialist din domeniul filologiei intervenise evident în aranjarea lui gramaticală, semantică, stilistică și logică.

Și acesta este un argument pentru a solicita Bibliotecii Naționale a României realizarea (în plus de cele menționate mai sus) a unui formular de cunoaștere, solicitat anterior publicării, care să conțină câteva cerințe minime de acceptare. Ne gândim aici la un chestionar, pe care editurile să fie dispuse să-l ofere candidaților. Aici se pot menționa date legate de pregătirea liceală și universitară a scriitorilor, articole publicate, lucrări editate anterior, contribuții scrise, diplome de studii și obținute în concursuri, alte informații care se pot aduna în acest sens în scop evident constructiv.

Editura ”Hermann”, a inserat un criteriu de selecție, considerat de mare ajutor, https://hermann.nordword.com/cum-public/ – publicând numai scriitori care au absolvit una din universitățile listate în pagina oficială. Și totuși, pentru o concurență loială, pentru un mediu publicistic elitist, astfel de măsuri pot fi generalizate și constituite în scopul de a se limita distrugerea conceptului de carte publicată – valoroasă, utilă și în consens cu evoluția societății noastre, aidoma națiunilor avansate și în congruență cu valorile istorice care au oferit acestui neam prestigiu de-a lungul istoriei.

Profilul autorului comercial

Te frapează dintr-o primă evaluare certitudinea că omul ”autor” nu o să devină niciodată un om scriitor. ”Autorul” consideră că trebuie să publice și până la urmă reușește el să descopere o editură potrivită. Acesta nu pune în calcul faptul că ar putea să dorească să știe dacă există valoare în lucrarea lui. În plus, editorul observă evident faptul că nu are în față un om cult, școlit în sensul gândirii.

”Autorii” comerciali au mii de contacte în platformele de socializare, însă, din păcate (am experimentat acest lucru) când aceștia își prezintă cartea, nu sunt cumpărați, cu toate că primesc masiv cuvenitul ”like”. Ar fi minunat ca ”autorii” să înțeleagă lumea în care trăiesc și să evite a solicita editurilor ceea ce în dreptul lor este imposibil de oferit, respectiv cititori, sau mai bine spus, cumpărători.

Editorii ajung să publice totuși un ”autor”. Să fie un imbold comercial? Poate că uneori, da. Însă, o selecție există totuși, cu gândul că omul merită totuși să ofere celor dragi cartea scrisă cu sinceritate. Și poate că un astfel de ”autor” ar putea să înțeleagă că dacă a oferit familiei, prietenilor și colegilor cartea – deja obiectivul este realizat. Editura, în fapt, pentru această plajă i-a oferit accesul. Și acest lucru trebuie bine cunoscut, chiar dacă nu este direct pronunțat și poate reprezenta o temă delicată.

Mai departe, nu se poate! Pentru că într-un proces comparativ, alăturând scrierea ”autorului” cu o lucrare a unui scriitor român de marcă – comparația nici măcar nu poate începe, în mod evident. Din păcate, majoritatea ”autorilor” comerciali nu au atins un punct specific, suprapus ideii de intelectualitate. Au citit puțin, iar talentul lor este mai degrabă rezultatul unui mimetism – abilitate desfășurată linear în tipar previzibil.

”Autorii” comerciali ne întreabă: ” – S-a mai vândut ceva?” Însă niciunul nu întreabă așa: ” – S-a interesat un om de cultură de cartea mea? Aș putea să mă prezint la un concurs literar?” Cum pot să intru în lumea cenaclurilor autentice? Unde pot să întâlnesc direct critica?”

Din păcate (am pronunțat în acest articol de prea multe ori… din păcate) ”autorul” comercial induce în eroare lumea în care există. Oamenii de masă consideră că dacă un cunoscut a fost publicat, acesta are valoare, pentru că totuși, o carte înseamnă ceva. Cu toate că omul ”autor” este într-un anume fel perceput de cunoscuții săi, la nivelul său valoric real, acesta, apărând cu o carte, reușește să deformeze pentru câtva timp percepția asupra lui – fenomen inadmisibil într-o societate onestă, structurată într-o minimă scară de valori.

Cartea a ajuns să completeze frustrările manifestate ca parte a ratării unor personaje mediocre, însă profund orgolioase. Cartea devine astăzi o perdea stălucitoare trasă peste lipsa de valoare. Cum a fost posibil, se întreabă mulți editori? Pentru ce consumăm resurse naturale (hârtie) și poluăm (cerneală)? Care este scopul și în ce fel contribuim la modelarea societății noastre în drumul ei către o adaptare la problematica socială planetară actuală?

CONCLUZII

Am oferit cititorilor, editorilor și scriitorilor noi puncte de vedere, considerând de maximă importanță în nobila profesiune a publicării de carte separarea valorii de non valoare. Aceste poziționări sunt astăzi garanții oferite scriitorilor autentici, care au nevoie de un mediu atent selectat.

Remarcăm continuu scriitorii debutanți ai editurii. Și suntem bucuroși că i-am publicat. Au scăpat și lucrări slabe, însă nu voit, nu argumentat comercial. Am fost și noi păcăliți – să spunem așa, am crezut în textul primit, am găsit pasaje profunde, am intuit unicitate, utilitate,  – însă poate că am fost uneori prea darnici, oferind acceptul mult prea ușor în unele situații, sperând în ediții revăzute, în poziționări utile ale scriitorilor în spațiul public.

În țara noastră nu se citește! Nu citesc frații, nu citesc verii, nici părinții și bunicii, nici prietenii și nici colegii. În alt unghi de observare a realității, scriitorii sunt timizi și foarte puțin sunt dispuși să iasă în public, să-și expună ideiile, să înțeleagă condiția scriitorului în social, pe axe etice de gândire și performanță intelectuală. Din păcate în multe cazuri nu citesc nici scriitorii. Nici cadrele universitare. Lipsește intelectualul în profesie.

Editura ”Hermann” a atins un nivel bun de selecție, oferind un mediu de publicare clar, modern, într-o comunicare specifică zonelor universitare ale statelor avansate. Suntem deschiși în a aduce la board-ul nostru scriitori originali, axați pe cultură, oameni care simt gândirea profundă și au în plan gestul publicării perceput ca o etapă a dezvoltării lor – oferind editurii și cititorilor lucrări foarte bine așezate în caleidoscopul de lucrări utile, necesare  societății noastre în aceste etape istorice controversate.

Încurajăm prin aceste articole scriitorul de valoare – și susținem astfel cultura noastră, garantând editorilor o competiție etică prin evitarea regiilor comerciale – pe care din principiu și în mod statutar le respingem fără echivoc.

O editură mică, poate să fie percepută ca o editură mare tocmai prin ceea ce oferă comunității în axa de selecție. Adesea se pune întrebarea dacă destinul scriitorului este legat de editura care îl promovează? Uneori da, alteori nu! Miracolul umanității este nelimitat – în zona creativității și evoluției dominând numai omul valoros, autentic, performat și bun, în sensul prezenței lui în lume, ca ființă apropiată gândirii profunde, unde expresivitatea vine cu multă dorință de protecție a celor la fel de buni.

Noi oamenii, avem în structura constitutivă o imensitate de trăiri pozitive, context în care războaiele de astăzi, din vecinătatea noastră, precum și politica excesivă a marilor puteri dictatoriale nu reprezintă decât produse ale celor deraiați de la ideea de umanitate.

Considerăm important astăzi rolul scriitorilor în social și îi invităm să iasă din confort, să se implice în comunități în regiunile lor de interes, luptând pentru o societate mai bună. Carțile nu se pot impune fără ca scriitorii lor să apară profund angajați social.

Întâmpinăm viitorul optimiști și gata să cunoaștem noi scriitori, dornici să experimenteze publicarea în Sibiu – Capitala Culturală Europeană!

Biroul editorial ”Hermann”

Sibiu, mai 2023.