Cristina Mâțu Cimpoae – O SINGURĂ DEPRESIE, MAI MULT DE 3 VOCI

O singură depresie, mai mult de trei voci – cheie explicativă

Act de curaj și de asumare a acestei tulburări din spectrul afecțiunilor de tip psihotic, care îți pot da complet viața peste cap; acceptare tardivă a unui diagnostic greu de acceptat. Mărturisire sinceră, spovedanie menită nu să ușureze, ci din contră, să îngreuneze ceea ce e greu de spus și de confesat. Zbucium, zădărnicire a unui destin zdrențuit, zbatere ușor de zdruncinat; zidire a unei soarte mai degrabă ingrate.

Trecând la lucruri mai serioase, dincolo de basmele pentru copii, G. simțea sindromul acesta depresiv nu ca pe un gol, ci dimpotrivă, ca pe un surplus de anxietate, de temeri, de tristeți, de amintiri dureroase, un preaplin de neputință și un plin excedentar de gânduri negre, depășind cu mult sfera macabrului. Încă din liceu își imagina propria-i înmormântare, în timp ce colegele ei de clasă erau preocupate de machiaj și de fuste cât mai aproape de pi.dă, G. era captiva altor scenarii, din altă sferă. Își dorea trandafiri albi, deși sângele ei roșu sau mai bine zis multicolor, fierbea de durere și avea gust amărui, nu sărat și fără izul acela de fier. 

Totul este acolo, tot ce am năzuit să fac, să  dreg, să devin, să realizez, mi-a fost șutit cu răutate de psihoză. Nu am primit susținere din partea familiei, nu am primit oameni care ar fi putut să mă salveze, iar eu de una singură nu am putut lupta. L-am rugat fierbinte, dar nu a intervenit. Iar iadul nu mai poate fi  răbdat de la 12 la 21.

Dumnezeu nu prea are amestec în tot acest vacarm al viețuirii mele; nu este o simplă depresie majoră, este un diagnostic forțos, ce vine să-și pună pecetea, vine cu ștampila care stipulează: nu poți avea o familie normală, nu poți avea o slujbă normală, nu poți avea nimic normal, la cea mai mică abatere și non-complianță la medicație, psihoza poate să-ți prade din nou psihicul fragil. Dumnezeu mi-a aprobat crucea, o duc nevrând-vrând, dar El nu  avut niciun amestec concret, când L-am rugat să aibă; doar un singur lucru Îl mai rog să facă: Doar EL și numai EL să ne judece, noi oamenii să stăm pe margine, să privim tăcuți, și deși ochim, să nu aruncăm cu pietrele invidiei sau ale altor sentimente nedemne de uman.

 Indiferent că noi credem sau nu, El există; că nu intervine, este altceva, că pândește din umbră și din anonimat, este iar cu totul altceva. Este însă omniprezent, omniscient, posibil și omnipotent.

Un fel de déjà-vu, o necesitate imperioasă de a publica, de a le spune celorlalți ce a fost acolo, de fapt. Dorința de a pune la zid un sistem eronat, cu multe lipsuri, generate de cele mai multe ori, de incompetență. 

O încercare asumată de a da un contra-exemplu, de a reda un destin greu de purtat, subsumat unei supradoze de supra curaj, un nou  eșec – probabil?! Dar sunt obișnuită să evoluez din eșec în eșec.