Povestea se adresează unui public divers, începând cu adolescența, până la cea mai îndepărtată vârstă a cuiva dornic să pătrundă, subtil, profunzimea și sensibilitatea unor trăiri neașteptate și sortite, aparent, neîmplinirii.
Acolo unde iubirea lor ascunsă în cele mai adânci colțuri ale sufletului se teme să se recunoască în ochii celuilalt, intervine jocul hazardului printr-o stratagemă neașteptată a vieții, menită să-i apropie când niciunul nu credea ca ar fi fost posibil…
Ionuț Valentin Chivu (proprietar verificat) –
O poveste de iubire imposibila, dar trăita în cel mai posibil mod. O alternanță frumoasă a personajelor: când el, când ea, când împreună. Zbateri, trăiri, gânduri, lupte interioare, curaj, frica, curiozitate si de o parte si de alta. Intensitatea emoțiilor si a sentimentelor descrise profund, până la cel mai mic detaliu. O cuta între sprâncene ce transmitea fără cuvinte, ca o expresie externa la ce se întâmplă în interior. Era ca și cum Ana citea acolo. Era mesajul lui pentru ea. Va învinge rațiunea sau iubirea, frica sau curajul? Recomand cu căldura cartea, o carte despre a simți și trai cu adevărat!
Mihai Cristina –
O carte care te poarta printr-o sumedenie de stari, trairi, sperante … merita citita! Recomand ! 🔝🔝🔝
Anca Gustiuc –
De curand am citit “Hai sa ne rujam impreuna”, pentru ca, sincer vorbind, am vrut sa vad ce se ascunde in spatele acestui titlu. Apoi am decis sa va scriu pentru ca am descoperit o carte surprinzatoare si pentru ca am considerat ca autoarea trebuie incurajata sa mai scrie, la fel de sincer…
Cartea m-a surprins pe mine, ca simpla cititoare, prin stilul unic cu care autoarea descrie, mai mult decat nareaza, reusind totusi sa te tina cu sufletul la gura…Vor reusi cele doua personaje sa se conecteze si sa ramana conectati, avand in vedere ca tot timpul unul dintre ei pare a fi in contratimp? Vor reusi sa treaca peste diversele bariere, obiective sau nu, si sa ajunga la starea ideala pe care autoarea ne face sa ne-o dorim pentru ei, in ciuda prejudecatilor pe care poate ca le avem, la un moment dat, oricare dintre noi?
Mai mult decat dorinta de a vedea cum se termina cartea, intervine, in opinia mea, dorinta de a vedea cat de mult pot fi descrise simtirile personajelor, simtiri diverse, fascinante…Cat de mult te poate face aceasta descriere sa vrei sa citesti in continuare…astfel de carti pot ajunge sa fie citite pana la final, sau nu…La aceasta carte in mod deosebit, cititorul ajunge sa cunoasca finalul, pentru ca-si doreste acest lucru, pentru ca nu se plictiseste, pentru ca, poate, ajunge sa-si identifice cel putin unul dintre propriile sentimente in multitudinea abordata si prezentata in carte…
In final, cred ca la aceasta carte nu conteaza neaparat ce se intampla, cum se intampla si care este finalul, ci faptul ca, pentru cateva ore, uitam ca in aceasta lume mai exista si altceva decat dragostea…si incepem sa visam, sa ne contopim cu propriile simtiri, experiente si amintiri, sa le realizam importanta si sa nu le mai dam drumul atat de usor ca pana acum.