Who we are

EDITURA HERMANN

Editura Hermann  – a apărut la Sibiu nu întâmplător, oraşul universitar oferind un mediu prielnic dezvoltării unei edituri. Poziţia centrală, apropierea tradiţională de valorile europene, prezenţa din punct de vedere istoric a peronalităţilor care au format ASTRA sibiană în secolele trecute – sunt doar câteva din argumente. Din foarte multe puncte de vedere prezenţa acestei edituri în municipiul Sibiu, poate fi considerată  un avantaj pentru autorii români. A publica sub un nume care este cel al Capitalei Culturale Europene – a publica la o editură care există în poate cel mai cunoscut oraş din România la nivel european –  în mod incontestabil este un fapt care poate fi privit ca un real privilegiu pentru un  autor.

Oriunde în Europa, în spaţiul lingvistic german, în Franţa şi Ţările de Jos, în Scandinavia sau Peninsula Iberică, în Italia, Slovenia, Coaţia sau Gecia, în Polonia, Ungaria, Cehia sau Slovacia, oriunde în alt loc pe glob – precum în U.S.A., Canada, Australia, Africa de Sud sau Noua Zeelandă – oraşul cultural de pe Cibin este în primul rând cunoscut, respectat şi apreciat. Dorim să susţinem autorii din toate domeniile.

Un editor de carte nu se formează peste noapte, acel om fiind de regulă conectat cărţii în general – din anii liceului, din vremea facultăţii –  o condiţie fiind desigur continuitatea acestor obiceiuri şi după terminarea studiilor universitare. Întâlnirea editorului cu un autor este un fapt plin de solemnitate – primul ajutând pe al doilea în dorinţa acestuia de a fi cunoscut între colegi şi cititori. Editura oferă prestigiu autorilor, dar şi autorii dau prestigiu editurii! În toate centrele universitare de pe glob atât numele editurii cât şi locaţia vor stârni simpatie. Expunerea cărţilor atât la nivel naţional, în Uniune,  dar şi internaţional – este o preocupare pentru editura sibiană.

Editura Hermann  – provine din segmentul Hermann  PRESS, care reprezenta în anii 2000 un domeniu al societăţii, alături de arte plastice – pictură, mozaic contemporan.  Proiectul este vechi şi cu atât mai mult expunem acum această precizare – în contextul în care ultimii ani au reprezentat pregătiri în acest sens. Începând cu anul 2015 editarea de carte este noul domeniu al societăţii şi se adresează autorilor din orice domeniu.

Editura sibiană este independentă şi se axează pe dezvoltarea unor mecanisme prin care publicarea să devină mult mai facilă şi autorii să beneficieze de o editare rapidă şi clară cu privire la dreptul de autor. Mai mult, există o librărie online, prin intermediul căreia autorii ce au publicat la editura noastră îşi pot comercializa cărţile sub forma cărţii tipărite. Noi nu realizăm promovări, lăsând cititorii să aleagă după titlul lucrării și mai ales prestigiul autorului.