Un scriitor știe când cartea lui este gata!
Asamblăm în acest articol o serie de abordări menite să ofere scriitorilor unghiuri utile de observare a realității, scrierea de carte – ca preocupare umană superioară, depășind în mod evident limitele acestei întrebări.
Un scriitor știe când lucrarea lui este gata de tipar și poate fi oferită cititorilor. La întrebarea ”cum știi”, răspunsul este simplu: ”nu știi!”. În plus nimeni nu trebuie să se gândească la faptul că ar putea exista un adevăr ascuns ce așteaptă să fie descoperit. Așadar, numai scriitorul este cel care decide când manuscrisul poate fi încheiat.
Conchidem că nu există un sfat universal în această privință. Atunci când un scriitor decide că a oferit lucrării un maximum de implicare, acesta poate trimite manuscrisul către un editor – care după parcurgerea textului poate aborda sau nu aceeași părere.
Maturizarea manuscrisului
Abandonarea manuscrisului este frecventă, unii scriitori revenind asupra unor porțiuni din text după un timp variabil, adesea cu prilejul unor noi ediții ale cărții deja lansate. Uneori, după mai mulți ani, scriitorul se poate reveni asupra unor detalii. În aceste auspicii, nu putem spune că o lucrare are un evident punct de încheiere. Un manuscris care se maturizează înainte de publicare își poate continua această evoluție și după lansare, de-a lungul anilor.
Există autori care pur și simplu nu pot produce o carte de valoare – aceasta fiind respinsă succesiv de mai mulți editori. În aceste cazuri abandonarea lucrării ar putea reprezenta gestul ideal, edificarea putându-și urma cursul după mai mulți ani, pe întreg corpul lucrării sau pe anumite fragmente. Așadar, de unde știm când o lucrare este gata? Cum am afirmat în rândurile de mai sus, pur și simplu nu știm! În rest, orice revizuire poate cuprinde adăugiri, important este să căutăm să știm dacă producem o lucrare de calitate.
Un manuscris trebuie să aibă o anumită coeziune și să-și urmeze stilistica și tema la un nivel superior. Scriitorii dezvoltă teme înscrise într-o anumită perioadă de timp. Astfel se transmite un impuls bine justificat, derularea urmând a se integra într-o anumită perioadă de timp. Ieșirea din timpul manuscrisului poate produce eșuări categorice. Dacă termenul a trecut, dispare coerența și adăugările nu se vor integra corespunzător.
Tergiversarea
Evitarea finalizării poate duce la pierderea substanței creative, moment în care autorii fără experiență se apucă de o nouă lucrare, gest absolut nepotrivit, ce poate duce la dereglarea distribuirii valorii în schema finală a primului manuscris. Apare astfel tergiversarea, autorul fugind practic de munca grea solicitată de încheierea primei lucrări. Slăbiciunea caracterizează în general astfel de gesturi. Sfatul nostru este să vă concentrați strict pe lucrarea curentă, evitând diluări de substanță către alte perspective publicistice.
Mulți autori nu reușesc să intuiască linia de sosire, în fapt momentul în care povestea este gata. Dacă acest lucru îi observă editorii, cu siguranță aceeași poziție o vor avea și cititorii. Acest fapt denotă o lipsa activității literare pre publicistice. În unele lucrări devine evident acest lucru, recenzorii identificând diferențe de performanță între primele capitole și cele din sfârșitul cărții. Ca principiu trebuie înțeles faptul că scrisul se derulează într-o dinamică a perfecționării continue.
Mediocritatea în scriere
Lucrări considerate de autori perfecte, se dovedesc mediocre în urma primelor recenzii realizate în editură. Evaluarea unei lucrări aflate în curs de publicare este un proces continuu. La prima verificare cartea pare corespunzătoare publicării și editorul încântat. Treptat, chiar în timpul în care se realizează procedurile de editare, în redacție se instalează îndoiala. Așa se justifică întârzierile. Cartea se dezvăluie și nu mai place cu adevărat. Fiind în curs de publicare procesul continuă, însă eșuarea ei devine previzibilă în timp lipsindu-i cumpărătorii.
Autorii își cunosc personajele, lumile descrise, însă nu mereu sunt conștienți că din punctul de vedere al unui cititor de clasă, transmiterea informațiilor s-a făcut totuși incomplet, multele spații goale acordând lucrării o clasă de superficialitate. Se întreabă autorii cum reușesc cititorii să capteze mesajul? A fost acesta alcătuit corespunzător? Din păcate, lipsa de vânzare a unei cărți se află în puternică legătură cu lipsa profunzimii în redactare.
Ca editori, suntem surprinși permanent când primim lucrări lipsite de imaginea ansamblului. În mod evident la acest lucru autorii nu s-au gândit, alcătuind un manuscris tulbure, chiar imprecis. Personajele nu au forță și nu se distinge cel principal. Acest aspect îi observăm de la început și imediat se instalează incertitudinea, iar posibilul cititor începe prin a-și pune întrebări. Autorul vinde câteva cărți, însă nu se declanșează valul de cumpărători, cum se întâmplă în cazul unor cărți de valoare.
Eroilor le lipsește o minimă esență. Nu identificăm fundamentul, nu putem înțelege lumea scriitorului. Personajele sunt creionate superficial, nu au o ideologie, nu percepem slăbiciunile, vulnerabilitățile, modalitățile de comunicare. Lipsește tridimensionalul și cititorii nu reușesc să găsească identificări concrete după paginile parcurse. Se derulează imagini ale unor evenimente banale, dialogurile fiind cele comune, lipsite de esența transmită de un personaj cu adevărat important.
Adesea protagonistul este descris în nuanțe care deformează chiar scopul autorului – mesajul pentru editori fiind clar – autorul pierde în mod evident hățurile descrierilor. Care sunt obiectivele eroilor din lucrare? Care sunt motivațiile? Intern și extern, desigur – pentru că ceea ce dorește un personaj se dovedește a se arăta disproporțional cu modul în care autorul l-a conceput. Cum curge povestea? Către ce valori? Prea multe întrebări fără răspuns din partea celor care expediază manuscrisul în redacție și prea puțină consistență în scriere.
Autorii lansează descrieri generale, comune, atunci când reflectă mizele, reacțiile, comportamentul eroilor. Sunt relevate speranțe exagerate, banale, iar stările sufletești devin simple evocări siropoase. ”Frica” este exagerată și progresează atipic în multe cazuri. ”Câștigul” este de asemenea unul provenit dintr-o întâmplare fără o miză puternică. ”Urgențele” sunt simple imaginații fără margini bine enunțate.
Evaluări utile
Nu este suficient ca evenimentele să propulseze intriga și personajul. Ar fi bine ca povestea să fie cea a unui personaj complex, cu un parcurs combinat, profund – caracterul său influențându-i alegerile și alcătuindu-i scopurile. Forța care oferă acțiunea nu trebuie să provină din etalarea evenimentelor, din contră, ea trebuie să fie reprezentată de răspunsul personajului ca alternativă a complexității sale.
Scenele nu sunt simple întâmplări. Ele mută protagonistul către alte noi trepte. Intriga nu este o oarecare poveste. Obiectivul eroului trebuie să fie clar, onest, interesat, util, special, profund. Nimeni nu are nevoie de o poveste banală, chiar dacă s-a obținut o bună închegare. Aceasta nu este literatură! Scenele avansează odată cu prezentarea personajelor, dezvoltarea caracterelor devenind firească și apreciată de cititorul profund. Și da, o carte se vinde din titlu, dacă acesta are farmec și mai ales sinceritate și conținutul valorii în dreptul numelui scriitorului.
Personajele au fiecare esență majoră. Nu există alt parcurs. Caracterele devin mecanism de atragere pentru cititor. Coeziunea poveștii derivă din profunzimea tuturor personajelor. Dacă povestea devine episodică, se pierde sensul cărții. Impulsul diminuează prin fragmentarea temei. Fiecare scenă urmează precedentei, iar intriga trebuie menținută permanent până la sfârșitul cărții.
Dacă apar fragmente fără conexiune, capete libere, întrebări fără răspuns, nerezolvări de situații, dezvoltări neplauzibile, necredibile, mai precis tot soiul de trișări – atunci editorul are în față un manuscris eșuat, ratat – care odată publicat din anumite considerente – în mod evident acesta nu va ajunge o carte cumpărată de cititori.
Până la a afla când poate termina cartea, autorul trebuie să observe un alt dezavantaj în manuscris, reprezentat de schimbarea protagonistului sau deplasarea lui haotică din punctul A în punctul B. Se iese din deziderat și se denaturează călătoria personajelor. ”Victoriile” nu mai sunt apreciate de cititor, ”provocările” nu mai devin surse de curiozitate. Pe lângă arcul poveștii, personajele tind să dezvolte arcuri proprii – moment în care autorul pierde definitiv statutul de posibil scriitor. Din păcate, acest fenomen nu este bine observat de autori – care nu dețin în fapt o gândire și o cultură suficientă pentru a produce o carte de maximă valoare.
În ceea ce privește suspansul, micro-suspansul și alte elemente de fixare ce pot ține cititorii în pagini, aici, adesea, elementele nu sunt introduse cu suplețe, cu claritate și eficiență. Autorii pierd cadența și nu intuiesc ritmul, nefiind capabili să dezvolte scrieri experimentate. Deîndată ce o temă a fost expusă, autorul trece la următoarea. Dorește cititorul acest lucru? Și iată cum din păcate se încorporează definitiv elemente de obstacol, nesesizate de autori. Și apoi, în librărie, cartea stă, pentru că nici autorul și nici lucrarea lui nu reușesc să declanșeze o flacără, o dinamică, o aspirație dacă putem spune așa.
Cititorii au nevoie de busole clare la începutul fiecărui capitol. Altfel pierd orientarea în poveste. Cititorul investește timp și concentrare. Decorul, starea personajelor – toate sunt elemente esențiale, ce necesită o construcție specială din partea autorilor. Din păcate vedem, ca recenzori, cum evoluțiile devin prea active acolo unde nu trebuie și viscerale în situații nepermise. Autorii de regulă ”arată” însă nu ”explică”, nu spun prin vocea personajelor acele cuvinte absolut rare și de mare importanță. Momentele de cotitură, cele cu miză mare, punctele esențiale ale intrigilor, reacțiile, interacțiunile, comportamentele, devin simple expuneri și în nici un caz descrieri profunde – fapt sesizat de editor și din păcate omis de autori.
Eșuarea vânzărilor
O astfel de carte descrisă în capitolul anterior pur și simplu nu se vinde. În redacție pe măsură ce trece timpul, multe lucrări aprobate spre publicare își dezvăluie astfel de caracteristici, amânările devenind momente de jenă în procesul lansării. Autorii devin nerăbdători, scriu către editură, cer termene. Din păcate, totul alunecă spre o deziluzie. Lipsesc urmele muncii intense – context specific scrisului. Studenții din redacție pot lua o pagină la întâmplare, pe care ne-o prezintă apoi într-o stilistică impecabilă, urmând studii de litere, filologie sau alte domenii: medicină, arhitectură, economie, drept, științe.
Cititorii nu se decid să cumpere, au un simț, trăiesc în realitatea cărții de valoare, au modele speciale din lecturile anterioare. Nici măcar titlul nu-i convinge. Valoarea nu se poate camufla. Caută după numele autorului și nu găsesc nimic în online, nicio informație care să-i atragă. În plus, în redacții se observă că narațiunea este plană, eventual cu exagerări care nu ridică lipsa de profunditate. Parcursul personajelor este banal, mai degrabă senzațional către comercial, decât profund, util social. Cititorii nu investesc timp și omit cartea din start, în timp ce recenziile din librărie sunt gratuite, oferite numai de către cunoscuții autorilor.
Vine și momentul în care trebuie împins totuși puiul în lume, altfel nu va zbura niciodată, însă pentru că autorului nu i se relevă un marker eficient care să-i transmită momentul când o carte este gata, există și riscul ca zborul cărții să fie repede încheiat chiar imediat după lansare, mai ales dacă fisurile vor fi identificate de către primii cititori.
Un alt fenomen trist este reprezentat de lipsa unui suficient substrat între scene, cititorii pierzându-și orientarea. Povestea nu mai curge, stagnează și se împotmolește vizibil. Cititorul aruncă repede cartea – care astfel nu-și exersează răspândirea atât de dorită de autor. Din păcate, între timp autorii așteaptă și nu caută să se convingă de valoarea cărții lansate – sperând că se pot salva printr-o campanie publicitară – evitată categoric de editurile culturale serioase.
La diferite conferințe de carte s-a discutat despre minima posibilitate ca un autor să aibă șansa de a se salva din acest peisaj al neputinței. În fapt, autorul nu face față în mod real provocării scrierii, nu are capacitatea de a depăși obstacole și din păcate, mai ales natura lui umană este răspunzătoare de acest eșec. Distanța dintre autor și scriitor devine astfel din ce în ce mai clară.
Așadar, povestirea este oportună, prezentarea nefiind creditată cu valoare. Mișcările personajelor dintr-un loc în altul, trecerea timpului – sunt evoluții minore, pe care din păcate unii autori le consideră literatură. Se alcătuiesc fundaluri lipsite de esență. Se ajunge ca personajele să fie lipsite de consistență, se pierde claritatea și devine evidentă lipsa de putere în caracter, eroii în fapt fiind simple ființe aduse de un autor într-un manuscris detașat evident de la ideea de literatură – de altfel o îndeletnicire specifică numai scriitorilor.
Autorii nu pot descrie personajele prin puncte solide de narațiune. Caracterizările nu sunt directe, nu se dezvoltă esențial la persoana întâi sau a treia, nu se cunoaște perspectiva panoramică oferită de terțul omniscient. Cititorul nu poate să afle concret punctele de vedere ale personajelor. Scenele sunt numai ale autorului, care își imaginează diferite situații alambicate.
Autorii care revin cu texte corectate ajung în starea în care propria proză nu le mai este de nici un folos. Gândurile lor se relevă ca inexacte, modificările aducând rigidități vizibile, frazele generând ecouri repetitive, dialogurile căzând în zonele excesivului, strigările înlocuind conversațiile. O realitate care mâhnește editorul, lucrările de acest fel fiind rapid eliminate din planul de publicare.
Proza nu poate prezenta originalitate și ne apare abrupt pierdută din orice minimă regiune distinctivă. Intenția autorului nu se mai percepe. Clișeele, frazele obosite, vocea pasivă, lipsa ritmului și incapacitatea enunțării stării de spirit în scenă, lipsa nuanțelor și eroarea de semnificații – toate acestea caracterizând autorii care nu vor ajunge poate niciodată scriitori.
Rolul gândirii în scriere
Indiferent că scriu ficțiune sau nonficțiune, ar fi minunat ca autorii să știe când să renunțe la un manuscris, înainte de a se decide să-l prezinte unei edituri. Cât despre lucrările de valoare, observăm că acestea sunt redactate de scriitori ce dețin și o gândire unică, autentică și o bună corectitudine și motivație în scriere, aceștia producând elemente solide în poveste și oferind încredere cititorilor, care la o selecție rapidă în internet, descoperă și omul scriitor, profund implicat în viața cetății.
Un scriitor lucrează la o temă profund ancorată în ființa lui, context în care fluxul scrierii decurge corespunzător. Există concentrare și energie și scriitorul este pătruns de munca lui. Este chiar fericit când scrie și are toate calitățile să o facă spontan și în cote maxime de valoare. Acest entuziasm nu poate fi mimat. Nu poți să te forțezi în scriere. În mod logic, continuarea etapei descrise este cea care cuprinde revizuirea și publicarea – elemente ce atestă fără probleme încheierea lucrării.
Redactarea manuscrisului – situații diverse
Și totuși, de unde știi cu adevărat dacă cartea ta este terminată? Ei bine, să o spunem iarăși – nu știi! Cu toate că unii autori trimit manuscrisul la editură, sătui și bolnavi de oboseală, gata să se apuce de altă lucrare. Trist, nu? Și cât de greu le este în plus să așeze frumos textul într-un word A5, transformându-l apoi singuri într-un PDF gata de tipar! Ne referim la textul în sine, problema paginilor tehnice căzând desigur în sarcina editurii.
Autorii trimit adesea manuscrisul la editură numai pentru opinii. Pur și simplu nu știu ce să mai facă cu el. Apoi revin cu unele completări – moment în care stima editorului alunecă către zero. La aceștia, cartea nu este gata pentru că pur și simplu nu este scrisă corect gramatical, semantic, logic. Ce păcat, nu? Manuscrisul trimis mai necesită încă multă muncă, pe care să o ducă cine? În nici un caz editorul!
Autorii mărturisesc că ar fi gata să plătească pentru ducerea textului în formă finală, completă din toate punctele de vedere. Și există edituri care acceptă această muncă lipsită de etică, contra unui onorariu. Apoi, autorul defilează prin televiziuni și umplu spațiul public cu fala lor – cu un text alcătuit stilistic și corectat gramatical de colaboratorii editurilor. Nu comentăm contextul, însă evident îl considerăm degradant pentru domeniul cultural.
Mai vin și autori care ne spun că au revizuit manuscrisul, că acesta este rescris și bine lustruit. La o verificare globală apar iarăși probleme. Editorul este mâhnit, pentru că în mod evident autorul nu mai poate produce mai mult de atât și asta ne spune multe, în sens negativ, desigur. Probabil că s-a epuizat izvorul creativității – corectura fiind o banală revizuire – și aceasta incompletă.
Ce mai trebuie făcut? Ne întreabă acești autori și noi le răspundem că mai este nevoie de timp – un argument elegant desigur, în contextul în care eșuarea este vizibilă. Căutăm să aflăm cine este autorul în spațiul cultural și nu descoperim nimic consistent. În schimb acesta are o dorință imensă de publicare, un orgoliu surprinzător chinuindu-i ființa. Este și acesta un moment în care unii edituri profită, târgul devenind lipsit de clasă culturală, în mod evident.
Autorii ajung în starea în care pur și simplu nu mai pot atinge manuscrisul – care devine un dușman, un demon ce le spune noaptea că nu sunt buni de asta. Și poate că așa este, pentru că un scriitor, evident deosebit de un oarecare autor – are capacitatea de a se bucura continuu de lucrarea lui, evaluându-i permanent dezvoltarea acesteia până la etapa publicării.
Autorii se satură, sunt disperați, pierd controlul – în timp ce scriitorii trăiesc voluptatea unei activități formidabile, inaccesibile multor semeni. De aceea scrierea de carte nu trebuie să devină astăzi un prilej de satisfacerea orgoliilor – autori din zonele mediocrității căpătând dreptul publicării.
Se tipăresc și lucrări slabe sau comerciale, însă cu toate acestea încă nu am întâlnit autorul care să respecte vocea interioară care cu siguranță îi transmite continuu să se apuce de altă meserie. Ce este interesant, ca fenomen des întâlnit, este că adesea și scriitorii de succes pot fi bântuiți de acești demoni interni – îndoindu-se cu privire la valoarea unei cărți noi. Editorii știu însă să facă diferența, limitele vizibile oferindu-le criterii clare de evaluare. Se cunoaște faptul că nu toți cei care navighează și trăiesc pe mare sunt și foarte buni marinari.
Atunci când un autor se decide să publice singur, evitând filtru unei edituri de prestigiu – situația devine clară: în fapt persoana se teme și nu este sigură pe lucrarea redactată. Dacă tu crezi în cartea ta, atunci nu îți mai este teamă de opinia recenzorilor unei edituri serioase! Noi spunem că publicarea tradițională, prin mijlocul unei edituri, oferă multe șanse pozitive carierei scriitorilor.
Mai există și o situație amuzantă, însă de înțeles, motivul nepublicării fiind acela în care scriitorul se îndrăgostește de lucrarea lui și mai petrece un timp variabil fără să se decidă să o trimită la editură. Lucrarea este evident gata, însă scriitorul o mai ține alături de el, din pură pasiune, acest comportament aducându-i zi de zi o bucurie nespusă. În aceste situații în care evident cartea este gata de mult, sfatul nostru este acela ca scriitorii să lăsa cartea să zboare către cititori!
Sfaturi utile!
Am stabilit după acest articol că un scriitor cunoaște precis momentul în care lucrarea lui este gata. Este precum o piesă finală se asamblează în sfârșit – desigur o ea reprezentând o componentă foarte importantă. Scriitorii găsesc o formulă de imens efect pentru finalul cărții la care lucrează. Aspectul are reciprocitate – cifrul deschis de cititor dezvăluind comorile din interior.
Simțul, nu putem spune că se dezvoltă, acesta existând de la început în structura scriitorului. Omul scriitor se află într-un proces continuu – început în anii copilăriei și dezvoltat apoi în liceu, în facultate, în anii de specializare și continuu în etapele de maturitate. Vorbim de un fel anume prin care scriitorul observă, interpretează și ajută lumea din care face parte.
Scriitorii începători au o în plus și o anume atenție, un soi de simțire specială, ei înțelegând profund momentul în care lucrarea lor este gata. Nu au nevoie sfaturi și de aceea, nici noi nu am promis că vom furniza aici secrete folositoare.
În afară de mici modificări ale cuvintelor și câteva ajustări în frază ca într-o ultimă trecere, scriitorul știe că a terminat cartea. Aceste aranjări finale nu reprezintă neapărat îmbunătățiri, în cazul scriitorilor. În cazul autorilor, dacă remedierea este în fapt o corectură, din păcate nu putem spune că avem un proces literar în desfășurare și o lucrare finalizată.
Noi, editura ”Hermann” avem și câteva sfaturi în acest moment al compunerii ideilor din acest articol. Odată gata manuscrisul, acesta trebuie să meargă la o editură pentru evaluare. Și spunem lucrul acesta din experiență. Dacă un autor stă cu anii la un roman, sperând că prin trecerea timpului poate acumula experiența necesară unei realizări de excepție, noi spunem că acesta greșește. Nu o să capete experiență decât trecând la altă lucrare. Și aici sunt două variante. Dacă primul manuscris trece de evaluarea editurilor și este publicat, cu atât mai bine, drumul pentru următorul este deschis. Dacă însă primul manuscris nu trece evaluarea editurilor – cu argumente justificate, atunci probabil că alegerea scrierii nu este tocmai potrivită – pierderea timpului în care acești oameni ar putea să citească literatură fiind evidentă.
Un alt sfat pe care îl dăm scriitorilor debutanți este acela de a-și fixa un termen limită. Astfel, lucrarea trebuie să fie gata până la data respectivă, tot efortul fiind orientat în această direcție. În plus, inserăm în acest sfat și o cerință: de regulă trebuie să scrie carte numai oamenii care au experiențe de viață profunde și sunt recunoscuți în social sau cei care au o cultură bine dezvoltată din anii de școală, liceu și facultate.
Cartea este un produs intelectual, fără excepție și foarte util comunităților umane aflate în permanentă evoluție. În contrast, cartea comercială reprezintă din nefericire un gest lipsit de valoare, autorul urmând să intre în anonimat mai repede sau mai târziu.
Putem să inserăm și alt sfat cu privire la finalizarea unei lucrări. Poți alege o editură în a cărei recenzie ai mare încredere căreia să-i trimiți manuscrisul pentru evaluare. Dacă acesta se întoarce fără obiecții majore, cartea ta este gata de tipar! Unele edituri percep un cost pentru această procedură de recenzie globală, însă sumele nu sunt mari și merită încercat și un astfel de parcurs. Dacă însă lucrarea ta se întoarce de mai multe ori cu tot felul de observații, atunci credem că trebuie să abandonezi proiectul și să încerci alte evoluții, în diferite paliere de scriere parțială – jurnalism, eseuri, articole diverse.
Mai există și o situație atipică în care un scriitor se decide să încheie o lucrare înainte de sfârșit, sau chiar putem spune la jumătatea drumului, în unele cazuri. Nimic fără sens! Pentru bucuria cititului, dacă este asigurată, putem accepta și o astfel de atitudine a scriitorului. Se pot produce cărți bune și în acest mod. Uneori câteva pagini valoroase pot reprezenta suficientul, într-o lume în care se publică multă carte proastă.
Ne descurcăm greu cu aceste cărți considerate proaste? Uneori da, alteori surprinzător stăm liniștiți, pentru că un cititor versat nu cumpără autori necunoscuți și nu citește o carte proastă, observând acest lucru din titlu, din numele autorului și mai ales din textul copertei patru și prezentările lăsate de autori în librărie – care se observă că sunt coafate corespunzător.
Cititorii nu se agață de un subiect care nu le stârnește pe moment bucurie sau curiozitate. Ce rost are să piardă timpul citind încercări ale unor autori, care nici măcar nu conștientizează faptul că au publicat o carte mediocră, luând în calcul literatura mondială de calitate.
Sunt și autori care cred că pot scrie, lipsindu-le studiile universitare. Este fals. Întotdeauna un scriitor licențiat, care a urmat o universitate de renume, are un imens avantaj în fața unui autor care nu a urmat o școală superioară.
Frecvent, la conferințele de carte sunt invitați oameni de cultură: oameni de litere, editori și autori care au publicat carte. Paradoxal și adesea jenant este momentul în care cei care poartă conversațiile sunt profesorii universitari, studenții lor și editorii, în timp ce autorii sunt copios depășiți de nivelul discuțiilor. Concluzia noastră este simplă: un scriitor este un gânditor, un intelectual și deopotrivă un om de cultură, altă variantă ieșind din definiție.
În încheierea acestui articol care sperăm că a contribuit la separarea valorii de nonvaloare le dorim succes scriitorilor debutanți, pe care îi încurajăm ca alături de scriitorii consacrați să descopere atmosfera profund culturală din redacția editurii ”Hermann”, propunându-ne pentru evaluare noile lor lucrări. Nu facem un secret din a exprima și cu această ocazie faptul că recepționăm lucrările în minime condiții: redactarea perfectă a textului, fără eroare, integral asumată ca bun de tipar la expedierea manuscrisului, în corectura finală a autorului: formatul WORD, A5, dimensiunea 12, distanța între rânduri 1 sau 1,15, fontul TNR, Constantia sau Georgia. Și nu uitați, începem cu pagina 7 sau 9, inserăm corespunzător capitolele, într-un design plăcut fiecăruia, plasăm corect liniile de dialog, nuanțăm spațiile dintre capitole și inserăm cuprinsul automat. Verificăm de atât de multe ori cât este necesar ca textul trimis la redacția editurii să fie cel final, integral corectat de scriitor – ca o formă de respect față de scriere și literatură ca nobile preocupări ale ființei umane. Am mai putea spune că un bun scriitor este deopotrivă un foarte bun cititor, aici lăsând sous-texte orice alte interpretări, desigur pozitive.
Sărbători fericite vă urăm, cu sănătate și multă liniște sufletească!
Editura ”Hermann”
Sibiu 26 decembrie 2022.
